Despre viitorul Panterei Negre fără Boseman și cine-i va lua locul în Black Panther 2

Despre viitorul Panterei Negre fără Boseman și cine-i va lua locul în Black Panther 2

Mă uitam pe la începutul lunii august prin presa străină și vedeam, cum era de așteptat, un conglomerat de idei panicarde față de viitorul acestui personaj. Adevărul e ca ar putea să existe un film Black Panther 2 chiar și fără Boseman. Da, Chad a fost unic, dar există viață și după el.

Să fim serioși…vorbim despre Marvel și Disney, niște corporații gigantice cu mii și mii de oameni plătiți cu sume care l-ar face și pe regele T’Challa invidios (mă refer la Pantera Neagră). Sigur vor găsi o soluție de a continua franciza.

Din zecile de aiureli „de pe net”, doar un articol din The Guardian expune mai realist care ar putea fi viitorul acestui personaj și aș zice că împărtășesc opinia de acolo.

De ce fanii Black Panther nu vor accepta ușor alt actor în acest rol

Pantera Neagră nu a fost o capodoperă. N-a fost o revelație tehnică precum Avatar, dar cu siguranță a fost un extrem de reușit, iar pentru americani a însemnat cu atât mai mult.

Ca să-ți demonstrez importanța filmului și de ce este așa mare isterie internațională după moartea lui Chadwick Boseman (mai puțin în România; aici se consumă la scară imensă orice dar nivelul general este încă la cel din anii ’90), menționez doar că filmul a încasat peste un miliard de dolari la global box office.

Și, să nu uităm că în 2019 a câștigat trei premii Oscar: pentru cele mai bune costume, cea mai bună coloană sonoră și cel mai bun design de produs. Și a avut în prealabil și trei nominalizări Oscar: pentru cel mai bun film, cel mai bun mixaj sonor și cea mai bună editare sonoră.

În plus, Black Panther a fost primul film Marvel în care personajul/supereroul principal a fost interpretat de un actor afroamerican și a fost producția Marvel cu cea mai mare distribuție de actori afroamericani. Actori precum Martin Freeman sau Sebastian Stan (actorul nostru) au fost într-o profundă minoritate (și nu a mai făcut nimeni crize când situația a fost să zicem…invers).

Cine ar putea să-i ia locul lui Boseman în Black Panther 2

La prima vedere, pierderea lui Chad este similară cu pierderea altor doi actori iubiți în viața reală și esențiali în filmele în care încă jucau: Paul Walker și Carrie Fischer.

Paul a murit când erau în desfășurare filmările la Fast and Furious 7, iar Fischer s-a stins când trebuia filmat Star Wars: ascensiunea lui Skywalker. Prin urmare, echipele de producție au fost nevoite să apeleze, în cazul lui Paul, la fratele său, iar în cazul lui Carrie, la înregistrările făcute pentru filmul precedent.

Totuși, pe de-o parte, cazul lui Chad este diferit pentru că el a fost personajul principal și a fost important și-n alte producții Marvel (precum trilogia Căpitanul America sau Răzbunătorii).

Pe de altă parte, să nu uităm că puterea Panterei Negre este transmisibilă din generație în generație așa că, raportat la poveste, nu e deloc imposibil să o vedem pe sora lui T’Challa în costumul de panteră. Cel puțin teoretic, scenariștii ar putea să o dreagă în așa fel încât să ne facă să acceptăm faptul că Shuri este cea care trebuie să preia puterea panterei.

Shuri ar putea fi viitoarea Panteră Neagră

Și nici nu există vreo îndoială că va exista partea a doua a filmului menționat. Semnificația sa a fost mult prea mare pentru a renunța la continuarea poveștii. De fapt, filmările ar fi trebuit să înceapă chiar din 2 martie, anul acesta, dar pandemia le-a ținut pe loc. Apoi, bietul Chad a dat a doua lovitură.

Oricum, cert este că nu vom vedea și nici măcar nu vom auzi de vreun sequel Black Panther mai devreme de anul 2022.

Ah, da, aici e articolul despre care scriam la început.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.